REBIRTH

REBIRTH

Respiraţi pentru a renaşte !

O actiune elementara a omului este respiratia. La cei mai multi oameni este o actiune inconstienta si permanenta. Chiar daca realizam noi o retentie de un minut-doua din cand in cand, acest lucru nu inseamna nici pe departe o intrerupere a actiunii de a respira ci, dimpotriva, abia acum ea ar deveni normala si optima.

Sunt foarte multe cercetari medicale si psihologice care afirma ca prin respiratie sunt influentate foarte usor cele trei aspecte fundamentale ale omului si anume : gandirea, emotivitatea si sexualitatea. Intre acestea trei exista o legatura foarte stransa, si modificarile care apar la un nivel se repercuteaza practic instantaneu si la celelalte nivele. Gandirea, emotivitatea si sexualitatea au un suport energetic si acesta este in stransa legatura cu respiratia. Astfel, putem spune ca respiratia, gandirea, emotivitatea si sexualitatea sunt intr-o corelatie tainica si profunda.

Emotiile puternice produc modificari ale ritmului respirator, perturba procesele mentale. In momentul cand se accelereaza ritmul respirator apare si agitatia fizico-mentala, sensibilitatea emotiva creste, iar excitabilitatea sexuala creste de asemenea. De exemplu o persoana foarte emotiva in fata testelor si a examenelor de tot felul, atunci cand va fi pusa in situatia sa sustina o examinare va deveni foarte emotionata, gandirea va fi perturbata, accesul la memorie si informatie va fi foarte dificil, abia va reusi sa vorbeasca coerent, respiratia devenine agitata, pulsul creste iar excitabilitatea sexuala este foarte mare .

Respiratia sub forma terapeutica exista in diferite tipuri si este bine cunoscut ca nu ar fi posibilă evoluţia sau vindecarea şi integrarea lecţiilor emoţionale fără a practica o formă sau alta de respiraţie conştientă. Vindecare prin respiraţie, este un instrument minunat prin care putem să ne relaxăm corpul, să ne liniştim mintea, să slăbim, să eliminăm excesul de energie dintr-o anumită zonă sau chiar durerea şi blocajele fizice si emotionale.

Bazat pe o respiraţie amplificată, conştientă şi dirijată, Rebirth-ul permite abandonarea sinelui prin eliberarea emoţiilor fără intervenţia mentalului.

Aşa cum spunea Jacques de Panafieu, care a fost unul dintre primii care au introdus metoda în Franţa : «Rebirth este pur şi simplu o tehnică de respiraţie conştientă şi dirijată. Găsindu-şi o cale în corpul energetic şi psihic, respiraţia dizolvă toate blocajele şi tensiunile. Ea permite rezolvarea schemelor mentale inhibitoare fără intervenţia directă a intelectului, nici a imaginilor. »

Răspândit în lumea întreagă, Rebirth-ul a fost descoperit şi experimentat în Statele Unite, în anii ’70, de Leonard Orr şi Sondra Rey. La origine este o tehnică respiratorie bazată pe hiperoxigenare. Numele său, rebirth-renaştere, se explică prin faptul că această formă de respiraţie amplifică sau permite retrăirea naşterii.

Rebirth este o tehnică a cunoaşterii de sine bazată pe o relaxare şi respiraţie profundă. Rebirth ne ajută să rezolvăm blocaje vechi, atât fizice cât şi psihice. Această respiraţie conştientă se caracterizează printr-o inspiraţie dinamică şi o expiraţie relaxată, legate, fără pauză. Respiraţia se înscrie într-un ciclu ce durează în medie 45 de minute şi care se termină în mod natural, printr-o fază de integrare.

Rebirth are meritul de a pune în contact conştient spaţiul arhaic al simţurilor noastre cu psihicul şi centrele fricii, furiei, agresivităţii noastre pe care nu ni le putem încă reprezenta şi care se prezintă prin angoase, anxietăţi şi atacuri de panică.

Simţindu-le conştient şi dându-le un sens, ne putem elibera de anxietatea latentă care ne perturbă existenţa.


De ce să practicăm respiraţia conştientă ?

  • · Pentru un bun management al stresului
  • · Pentru a diminua sau suprima angoasele
  • · Pentru a ieşi din depresie
  • · Pentru a ne reveni dintr-un burn out
  • · Pentru a ne depăşi traumele (de la naştere, din copilărie, etc.) şi fricile
  • · Pentru a ameliora funcţiile respiratorii, insomniile, alergiile, etc.

Este o metodă adaptată ritmului personal, o activitate profundă şi edificatoare care acţionează în acelaşi timp ca un revelator al stării actuale a persoanei, dar şi ca accelerator al proceselor de schimbare şi adaptare.

După câteva minute de respiraţie intensă, pacientul va resimţi manifestări organice (furnicături, tensiuni, tetanie). Va urma apoi o respiraţie liberă şi necontrolată, cea a renaşterii, înainte de revenirea la respiraţia obişnuită.

Împreună cu respiraţia, este necesar să rămânem deschişi la orice senzaţie, imagine, emoţie…

Primind ceea ce vine, fără judecată, eliminând blocajele, condiţionările, ne reconectăm la sursa vieţii.

Autori : Psih. Daniel C. Muntean
Psihopedagog Mihaela Tataru

DANYKOMIO este un concept multidisciplinar dezvoltat de Psih. Daniel C. Muntean, fondatorul Danykomio Clinique Therapy. In timp ce terapiile traditionale se concentreaza numai asupra nivelului fizic sau doar a celui mental, acest concept al abordarii terapiei se bazeaza pe o forma holistica de vindecare care face posibila eliberarea si vindecarea traumelor fizice, mentale si emotionale.
Psihoterapia, Medicina și Spiritualitatea au nevoie să fie utilizate integrativ.