CONSILIERE PSIHO SPIRITUALA

Consilierea Psiho-Spirituala reprezinta o abordare noua in terapie, oferind o constientizare superioara:intelegerea propriului destin, recunoasterea propriilor lectii de viata, acceptarea iertarii in situatii de boala terminala, intelegerea iubirii neconditionate, eliberarea de tipare mentale privind frica de moarte, ascultarea sufletului in situatii de rascruce, etc.

Psihoterapia Transpersonală este un domeniu al psihologie, care integrează aspecte spirituale şi transcendente ale experienţei umane în cadrul psihologiei moderne. Este de asemenea posibil să se definească ca o psihologie spirituală. Transpersonalul constă în „experienţe în care sentimentul de identitate sau de sine se extinde dincolo (trans) de individ sau de persoană pentru a cuprinde aspecte mai largi ale omenirii, ale vieţii, ale acelui psyché sau ale cosmosului”. Acesta a fost, de asemenea, definit ca „dezvoltare dincolo de nivelele convenţionale, personale sau individuale”

Aspecte luate în considerare în psihoterapia transpersonală includ auto-dezvoltare spirituală, auto dincolo de ego, experienţe de vârf, experienţe mistice, transă sistemică, crize spirituale, evoluţie spirituală, convertirea religioasă, stări modificate de conştiinţă, practici spirituale, şi alte sublime şi/sau neobişnuite experienţe extinse de viaţă. Disciplina încearcă să descrie şi să integreze experienţa spirituală în cadrul teoriei psihologice moderne şi de a formula o nouă teorie care să cuprindă o astfel de experienţă.
Psihologia transpersonală are mai multe contribuţii în domeniul academic, precum şi studii de dezvoltare umană, conştiinţă şi spiritualitate.

Psihologia Transpersonală are, de asemenea, contribuţii în domeniile psihoterapiei şi psihiatriei. Există mai multe şcoli psihologice şi sucursale care au influenţat domeniul psihologiei transpersonale. Printre aceste şcoli găsim psihologia analitică a lui Carl Jung, psihosinteza lui Roberto Assagioli, şi psihologia umanistă a lui Abraham Maslow.. Principalele modele transpersonale de psihoterapie, revizuite de Cortright, sunt modelele lui Ken Wilber, C. G Jung, Michael Washburn, Stanislav Grof şi Hameed Ali.

Dr. William J. Barry a definit psihologia transpersonală ca o validă metoda de cercetare în domeniul educaţiei, în teza sa de doctorat şi în dezvoltarea teoriei calităţii transformaţionale Au existat aplicaţii pentru studiile privind afacerile şi managementul. Alte disciplină transpersonală, cum ar fi antropologia transpersonală şi studiile transpersonale ale afacerilor sunt enumerate printre discipline transpersonale.

Arta Transpersonală este una dintre disciplinele luate în considerare de Boucovolas, care începe prin a remarca că, în conformitate cu Breccia şi, de asemenea, cu definiţiile utilizate de către International Transpersonal Asociation în 1971, arta transpersonală poate fi înţeleasă ca reprezentând acele lucrări de artă care se bazează pe teme importante, dincolo de sinele individual, cum ar fi conştiinţă transpersonală. Anumite aspecte din psihologia lui Carl Jung, precum şi mişcări, cum ar fi terapia prin muzică şi terapia prin artă, pot, de asemenea, să ţină de acest domeniu.

Calea spre cine esti tu cu adevarat, reprezinta o experienta noua pe care o terapia o propune si care va poate ghida spre activarea resurselor interioare si regasirea sensului de a trai viata sub toate aspectele ei inaltatoare.

Oare te cunosti cu adevarat la toate cele trei nivele: trup, minte, suflet?
Ai experiente dure in viata, se repeta lectii, oare de ce ?
Esti robul sabloanelor mentale preluate sau comportamentelor invatate?

Deseori te simti coplesit de complexitatea vietii si nu mai poti de multe ori vedea propria cale, dar intuitia si liberul arbitru te pot ajuta sa mergi mai departe gasind noi solutii de rezolvare.
Uiti de multe ori ca in interiorul tau, dispui de resurse magice pe care te poti folosi, in situatii limita, pentru a te ridica la un nivel nou de intelegere a propriei vieti.

Odata constientizata lectia de viata, suferinta poate fi inlocuita, prin dezvoltarea calitatii opuse si nu luptand impotriva ei, pentru ca stii , imbolnavirea unei anumite parti a corpului nu este intamplatoare, problemele fiind doar oportunitati deghizate.

Aceasta este o intelegere evoluata care te indeamna la reflectare ca fiinta spirituala!!

Abordarea terapiei se intemeiaza pe un model holistic si integrativ in scopul dezvoltarii armonioase pe toate planurile fiintei umane.
Ce relatie este intre practica psihologica si cea spirituala, intre dezvoltarea personala si evolutia spirituala? Cum putem lucra cu noi insine ca sa devenim persoane mature, autentice si in acelasi timp sa recunoastem ca suntem ceva ce depaseste granitele persoanei? Aceste intrebari ne conduc la esenta a ceea ce inseamna a fi om.
Practica spirituala presupune sa exploram cine suntem, mai presus de orice natura reala fundamentala, pe care o au fiintele umane. Ne ajuta sa ne intoarcem cu mintea asupra mintii insesi, sa nu ne orientam permanent catre exterior, sa ne raportam la viata intr-un fel mai bogat si mai puternic.

Psihologia ne ajuta sa intelegem psihicul individual – cum se dezvolta, cum apar conflictele si cum se reitereaza conflictele interioare, mecanismele de aparare si dinamicile interpersonale din copilarie pana la varsta adulta. Din aceasta perspectiva, vindecarea psihologica apare prin intelegere, clarificare si utilizarea creatoare a acestor dinamici de dezvoltare a personalitatii.

De multe ori exista tentatia de a folosi practica spirituala pentru a sunta sau evita rezolvarea unei “situatii nefinalizate”, in plan personal sau emotional. Aceasta tendinta de a evita sau de a transcende prematur nevoile, emotiile si sarcinile de invatare fundamental umane, John Welwood o numeste suntare spirituala.

Suntarea Spirituala e in mod special tentanta pentru cei ce au dificultati in asumarea provocarilor evolutive din viata, sa-si castige existenta printr-o munca respectabila, sa intemeieze o familie, sa mentina o casnicie. Aceste deziderate au devenit tot mai greu de atins pentru foarte multi oameni.

In timp ce lupta sa se descopere pe ei insisi, multi oameni iau contact cu invataturi si practici spirituale care ii indeamna sa renunte la sine. Ca urmare, ei ajung sa folosesca practicile spirituale pentru a-si creea o noua identitate “spirituala” care e de fapt o veche identitate disfunctionala , bazata pe evitarea problemelor psihologice nerezolvate, mascate de un ambalaj nou.
Astfel, angajarea in practici si invataturi spirituale poate deveni o modalitate de a rationaliza si de a intari vechile mecanisme de aparare. De exemplu, cei care au nevoie sa se considere deosebiti vor sublinia adesea unicitatea descoperirilor sau practicii lor spirituale sau relatia lor deosebita cu invatatorul, pentru a-si alimenta simtul propriei valori. Folosirea spiritualitatii pentru a compensa esecurile de individuatie – separarea psihologica de parinti, cultivarea stimei de sine, increderea in propria inteligenta, conduc de asemenea, la multe asa-numite “primejdii cu care e presarat drumul”- cum ar fi materialismul spiritual (folosirea ideilor spirituale in interes personal), narcisismul, infatuarea (idei delirante de grandoare) sau gandire de grup – rezulta din incercarea de a folosi spiritualitatea pentru a compensa lacune de dezvoltare.

Sunt trei tendinte de baza care ne tin legati in roata suferintelor: tendinta de a respinge ce e dureros si dificil, tendinta de a ne crampona de ceva solid pentru confort si siguranta si tendinta de a ne desensibiliza, ca sa nu fim nevoiti sa traim placerea, durerea, pierderea si castigul.

Suntarea Emotionala e un simptom al primei tendinte – sa eviti ceea ce este dificil sau neplacut, cum ar fi framantarile unui eu slab: daca nu te simti suficient de puternic pentru a face fata greutatilor vietii, gasesti modalitati de a-ti transcende trairile personale. Aceasta e o capcana majora a caii spirituale! Incercarea de a evita confruntarea cu problemele nerezolvate ale personalitatii conditionate ne transforma in prizonierii acestora.

A doua tendinta – de a ne crampona si a ne fixa – este una dintre capcanele subtile ale psihoterapiei. Unii oameni sunt atat de fascinati de explorarea sentimentelor, arhetipurilor, visurilor si relatiilor lor, incat sunt complet absorbiti de a continua sa lucreze asupra propriului lor material psihologic. Dupa cum spunea si Freud, mlastina nu poate fi secata niciodata. Concentrarea continua pe stari interioare sau conflicte din structura personalitatii noastre poate deveni o capcana care ne impiedica sa vedem dincolo de personalitate.

A treia tendinta – de a ne desensibiliza fata de experienta personala si fata de chemarea spirituala– este cea mai frecventa in societatea noastra. Multi oameni ar prefera sa nu ia lucrurile prea in serios, sa se refugieze in rutina si sa duca o viata pe cat posibil lipsita de eforturi si provocari. Aceasta conduce la cele mai frecvente dependente – de televizor, de consun excesiv de alcool sau droguri – ca modalitati de anesteziere si evitare a brutalitatii vietii.

Cand oamenii folosesc o anumita practica spirituala in incercarea de a compensa stima de sine scazuta, alienarea sociala sau problemele emotionale, ei corup adevarata natura a tehnicii spirituale. Cand acestia isi folosesc spiritualitatea pentru a-si ascunde dificultatile de functionare in lumea reala, practica lor spirituala ramane intr-un compartiment separat, neintegrat in restul vietii lor. Spre exemplu, comunitatile spirituale pot deveni un substitut de familie, in care maestrul e vazut ca parintele bun, iar elevii se straduiesc sa fie copii buni incercand sa-l multumeasca pe profesorul-parinte sau aspirand sa urce scara succesului spiritual. Practica spirituala e preluata de identitati inconstiente si folosita pentru intarirea mecanismelor de aparare.

De exemplu, oamenii care se ascund in spatele unui mecanism de aparare de tip schizoid (recurg la izolare si retragere pentru ca teritoriul interpersonal li se pare amenintator) folosesc adesea tehnicile de detasare si renuntare pentru a-si rationaliza rezerva, atitudinea impersonala si neimplicarea, cand de fapt ceea ce ei au nevoie cu adevarat este sa devina mai incorporati, mai implicati cu ei insisi si cu cei apropiati. Astfel de oameni vor fi mereu atrasi de invataturile despre detasare de sine care par sa le ofere o justificare pentru faptul ca nu se ocupa de propriile rani psihologice.

Oamenii cu structura de personalitate de tip dependent, care incearca sa-i multumeasca pe altii pentru a obtine aprobare si securitate, sunt adesea plini de abnegatie fata de invatator sau comunitate pentru ca sa se simta valorosi si utili. Ei confunda o versiune codependenta a negarii de sine cu adevarata detasare de sine.

Cei ce se ascund in spatele unei aparari de tip narcisic, folosesc spiritualitatea ca sa se simta deosebiti si importanti, pretinzand insa ca lucreaza la eliberarea de sine.

Suntarea spirituala adopta adesea o justificare bazata pe folosirea adevarului absolut pentru a nega sau a discredita un adevar relativ. Adevarul absolut este ceea ce este adevarat in eternitate, acum si mereu, dincolo de orice punct de vedere particular. Cand ne racordam la adevarul absolut, putem recunoaste frumusetea divina sau perfectiunea mai vasta operand in ansamblul realitatii. Din aceasta perspectiva mai larga, orice crima care este comisa in acest moment, de pilda, nu diminueaza aceasta perfectiune divina, fiinca absolutul cuprinde intreaga panorama a vietii si a mortii, in care astrii, galaxiile si planetele se nasc si mor continuu. Totusi, dintr-un punct de vedere relativ – daca esti sotia celui care a fost ucis – probabil ca nu vei fi miscata de adevarul perfectiunii ultime. In schimb vei simti durerea umana.

Suntarea Spirituala face eroarea absolutista – se bazeaza pe adevarul absolut pentru a discredita adevarul relativ. Adica, din moment ce totul e in ultima instanta perfect in vastul joc cosmic, sa plang pierderea cuiva drag este un semn de slabiciune spirituala.
Realitatile psihologice reprezinta adevarul relativ. Chiar daca stii ca nici o moarte individuala nu e in ultima instanta importanta la nivel absolut, transuman, tot simti o durere profunda si regreti moartea unui prieten – la nivel relativ, uman. Aceasta realitate cotidiana creeaza incertitudine si ambiguitate. Pentru multi oameni, discrepanta dintre cele doua niveluri ale adevarului este derutanta sau tulburatoare.

Pentru ca traim pe doua niveluri ca finite umane, nu putem reduce mintea la o singura dimensiune. Noi nu suntem doar acest organism relativ minte-corp; suntem si finita/constienta/prezenta absoluta, posedam deci o dimensiune mult mai vasta decat forma noastra corporala sau istoria personala. Dar nu suntem doar acest absolut vast si lipsit de forma; suntem si incarnati ca indivizi particulari. Daca ne identificam complet doar cu forma-corpul, mintea sau personalitatea noastra, viata noastra va ramane marginita in structuri cunoscute, familiare. Dar daca incercam sa traim doar ca vacuitate pura sau finita absoluta, s-ar putea sa avem dificultati sa ne angajam total in umanitatea noastra.

Analiza psihologica cu asta incepe, cu adevarul relativ – cu ceea ce experimentam in acest moment. Asta implica sa ne deschidem fata de experienta si sa exploram sensul experientei, lasand-o sa se desfasoare, pas cu pas, fara sa o judecam cu idei preconcepute. Sa lasam orice eveniment care apare asa cum este el, observandu-l cu blandete si atunci, acest proces va conduce in directia unui adevar mai profund.

Autor
Psih. Daniel C. Muntean