Psihoterapia, Consilierea Psihologică, Dezvoltarea Personală se adresează tuturor persoanelor care doresc să se dezvolte din punct de vedere psihologic, precum și celor care trec prin situații de viață cărora nu le mai pot face față la un moment dat.
Consilierea psihologică se axează pe prezent și viitor, la fel ca și coachingul, în timp ce psihoterapia se concentrează, în primul rând, pe trecut, având însă ca scop funcționarea eficientă în prezent și viitor. Granița dintre consiliere, psihoterapie și dezvoltare personală este fină și interconectată. Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie prin faptul că se focalizează pe optimizare și dezvoltare personală, pe probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicați factori psihologici.
Consilierea psihologică este o formă de intervenție psihologică adresată persoanelor aflate într-o situație de impas existențial. Acest impas poate fi de natură familială, socială sau profesională etc. Specialistul îl ajută pe client să gestioneze situația de criză prin metode noi și să-și găsească multiple soluții. În urma consilierii, clientul își va dezvolta capacitatea de a face schimbări atât în plan psihologic, cât și în plan social, își va îmbunătăți puterea de a lua decizii eficiente și conforme cu nevoile sale și își va putea gestiona optim resursele personale.
Ceea ce se urmărește prin consilierea psihologică este optimizarea și dezvoltarea personală, autocunoașterea, adaptarea eficientă la societate și la condițiile de viață. Consilierea psihologică vizează: temeri legate de sarcină și naștere, probleme de cuplu, intervenții în cazul unui divorț (consilierea copiilor și a soților), conflicte familiale, conflicte personale de comportament ori emoționale, orientare vocațională, intervenții în mediul organizațional. De asemenea, oferă și intervenții psihologice suportive pentru bolnavii în stadii terminale etc.
Diferența dintre consiliere psihologică și psihoterapie constă atât în durată (psihoterapia presupune un număr mai mare de ședințe), cât și în obiectivele urmărite. În consilierea psihologică, scopul este rezolvarea situației de criză și adaptarea la noile condiții de viață, în timp ce în psihoterapie se urmărește o restructurare profundă a individului.
Modalitatea de lucru poate fi individuală, de grup (de exemplu, familie) ori în grupuri mai mari (cu anumite tematici: optimizare personală, femei însărcinate, părinți începători, copii, adolescenți, adulți, vârstnici, probleme existențiale cotidiene, probleme oncologice, neurologice, somatice, boli cronice etc.). Există mai multe tipuri de consiliere: consiliere psihologică, educațională, în domeniul carierei, juridică, imobiliară, în afaceri, pastorală; pentru fiecare dintre aceste domenii există specialiști dedicați.
Lipsa de comunicare, infidelitatea, scăderea dorinței sexuale, certurile interminabile… sunt doar câteva dintre problemele care trag un semnal de alarmă în funcționarea unui cuplu și care impun apelarea la terapia de cuplu. Deși această sintagmă este foarte cunoscută, multe cupluri aleg să nu recurgă la terapie, considerând că își pot rezolva singure problemele ori că acestea se vor rezolva de la sine.
Fără a exagera, ambele credințe sunt, de cele mai multe ori, eronate. Problemele nu se rezolvă niciodată de la sine, iar dacă s-a ajuns deja la semnalele de alarmă menționate, lucrurile sunt scăpate de sub control și necesită o intervenție de specialitate.
Asta nu înseamnă că terapia de cuplu este neapărat soluția salvatoare. Există cupluri pentru care nicio terapie nu mai poate fi suficientă și care, în cele din urmă, se destramă. Totuși, există și destule cupluri pentru care crizele, indiferent de natura lor, pot fi depășite și nu constituie decât „pietre de încercare” în construirea unei relații durabile. Indiferent dacă ai ajuns într-un punct critic al relației ori doar vrei să-ți menții tonusul și să eviți apariția unor probleme, terapia de cuplu te poate ajuta să găsești echilibrul și armonia alături de partenerul tău de viață.
Suntem obișnuiți să credem că terapia de cuplu înseamnă să mergem la psiholog pentru a ne rezolva problemele din relație. În realitate, lucrurile sunt mai complexe. Terapia de cuplu presupune descoperirea legăturilor care unesc două persoane și care le determină să rămână împreună. Iar dacă una sau mai multe dintre aceste legături nu mai funcționează, rolul terapeutului este de a înțelege și de a-i ajuta pe cei doi parteneri să înțeleagă ce anume nu mai merge. Oricât de mulți ani au petrecut împreună, terapia de cuplu invită la o perspectivă diferită asupra partenerului. Prin ea, doi parteneri pot deveni capabili să-și spună unul altuia lucruri pe care nu și le puteau spune, să își înțeleagă reciproc așteptările intime și să-și exprime dorințele ascunse. Pe scurt, prin intermediul terapiei de cuplu, cei doi (re)învață să-și vorbească și să se asculte unul pe celălalt.
La fel ca în cazul unei terapii individuale, terapia de cuplu ar trebui să devină o soluție de luat în considerare din momentul în care există suferință în cuplu, oricât de mică. Cu alte cuvinte, din momentul în care apar certuri, neînțelegeri, tendința de a nu mai comunica etc. Cu cât se apelează mai devreme la terapie, cu atât rezultatele pot fi mai bune.
Chiar dacă pare complicat sau inutil, a apela la terapia de cuplu înainte ca problemele să apară efectiv într-un cuplu – altfel spus, a face terapie atunci când totul merge sau pare să meargă foarte bine – poate fi o idee excelentă. Terapia de cuplu este un mod sănătos de a impulsiona comunicarea între parteneri și de a-i ajuta să se cunoască mai bine unul pe celălalt. Deși puține cupluri recurg la terapie în scop preventiv, ea este totuși adesea recomandată persoanelor care, în relații anterioare, au trecut prin eșecuri și suferințe.
Motivele pentru care cuplurile ajung să apeleze la un terapeut pentru a-și restabili echilibrul în relație sunt numeroase și, de multe ori, ele se împletesc: lipsa de comunicare, probleme sexuale, distanțare, sentimentul de vină, conflicte cauzate de educarea copiilor etc. În plus, statisticile arată că apelează la terapia de cuplu mai ales acele cupluri în care există diferențe interculturale, precum și cele care formează familii recompuse. Specialiștii recomandă însă ca terapia de cuplu să fie însoțită, adesea, și de terapie individuală. De pildă, în cazul problemelor de violență în familie, este necesar ca persoana violentă să urmeze o terapie individuală. La fel, în situațiile ce implică infidelitatea, se recomandă să existe și terapie individuală.
Deși pare banală, această întrebare este absolut necesară înainte de a începe terapia de cuplu. Răspunsul este esențial, pentru că este prima întrebare pe care terapeutul v-o va pune atât ție, cât și partenerului tău. Nu terapeutul este cel care vă va oferi răspunsul.
Sunt întrebări care derivă din cea principală: De ce vreau să fac terapie de cuplu?
Rolul unui psihoterapeut în terapia de cuplu este acela de a instaura un nou echilibru în relația voastră, bazat pe reguli noi. Poziția sa este de arbitru, de moderator al problemelor din cuplu. Faptul că dialogul dintre parteneri are loc într-un cabinet – un spațiu securizat și confidențial – și în prezența unei terțe persoane, facilitează deschiderea față de subiecte care, în spațiul conjugal, sunt imposibil de abordat.
Terapia de cuplu și metodele folosite variază considerabil de la un terapeut la altul. Unii încep prin a discuta direct cu cei doi parteneri împreună, alții preferă să discute mai întâi cu fiecare separat. Unii terapeuți vorbesc mai mult la început, alții preferă să-și asculte mai întâi pacienții. Așa cum se întâmplă în orice formă de terapie, nu există norme fixe și nici o durată prestabilită. Unele cupluri au nevoie de întâlniri săptămânale cu terapeutul, pe o perioadă mai lungă, în timp ce altele obțin rezultate mult mai repede. Adesea, sunt suficiente doar două-trei ședințe de terapie pentru a debloca anumite căi de comunicare care nu funcționau la parametri optimi.
Scopul unei terapii nu este neapărat acela de a salva cuplul cu orice preț. Paradoxal, o terapie de cuplu reușită poate însemna, deopotrivă, restabilirea echilibrului într-o relație, dar și separarea – acceptată și conștientizată de ambii parteneri ca soluție pentru continuarea vieții fiecăruia.
Adesea, când un cuplu apelează la terapia de cuplu, unul dintre parteneri este mai motivat decât celălalt. În astfel de cazuri, terapia poate eșua, mai ales dacă unul dintre cei doi respinge în totalitate ideea de terapie. Pentru a reinventa viața de cuplu și pentru a da un suflu nou unei povești de iubire, e nevoie întotdeauna de doi parteneri implicați. Empatia și compasiunea sunt ingrediente indispensabile în terapia de cuplu. Terapia este adesea percepută drept o ultimă șansă acordată cuplului, după ce partenerii au agravat problemele. O capcană ce trebuie evitată este minciuna. Pentru ca terapia să fie eficientă, este absolut necesar ca partenerii să nu se mintă în fața terapeutului și, mai ales, să nu-i ascundă nimic acestuia. A repara o relație deteriorată înseamnă a redeveni autentic în relația cu celălalt, a conștientiza diferențele fără a ne teme de conflicte și a ne aminti că un cuplu are la bază întotdeauna interesul pentru schimburi pozitive.