Cu toții ne dorim sănătate perfectă și, în anumite momente ale vieții, chiar ne simțim foarte sănătoși. Din nefericire, alteori nu. Probabil că a fi 100% sănătos este discutabil, pentru că trăim într-o lume în care mâncarea nu este cu adevărat sănătoasă, iar mediul în care ne aflăm nu este perfect echilibrat, responsabil și iubitor sau dominat numai de pace, armonie, dragoste și bucurie. Totuși, o SĂNĂTATE OPTIMĂ este posibilă.
O veche vorbă înțeleaptă spune că natura nu cunoaște probleme, ci numai soluții. Terapiile naturale cuprind o categorie largă de metode de vindecare: Fitoterapia, Terapia Florală Bach, Dietoterapia, Acupunctura, Presopunctura, Osteopatia, Masajul Terapeutic, Homeopatia, Ozonoterapia sau Medicina Energetică și Psihoterapia etc.
Deși unele forme de terapie sunt folosite ca alternative la terapia alopată, cele mai multe metode sunt acum folosite în complementaritate cu îngrijirea oferită de medici și alte tratamente tradiționale. Aceste terapii nu prezintă riscuri, sunt deopotrivă naturale și accesibile. Abordarea terapeutică din cadrul acestor terapii este, în același timp, contemporană și străveche. Este cea mai potrivită sintagmă pentru a descrie numărul tot mai mare de abordări care, înțelegând corpul ca pe un sistem de energii, promovează sănătatea, vindecarea și fericirea. Când vorbim despre îmbolnăvire, ne gândim doar la microbi și alimente. Însă nivelul emoțional și cel spiritual sunt la fel de importante pentru sănătate, având adesea un rol crucial în echilibrul organismului.
Istoria psihoterapiei se confundă cu istoria terapiei și, totodată, cu istoria ființei umane. Ea este, desigur, cea mai veche și cea mai „naturală” dintre toate remediile, începând odată cu comunicarea interumană, cu posibilitatea unei ființe de a participa activ la suferința alteia, de a o alina prin prezența spiritului. În practica medicală, psihoterapia, așa cum este ea definită – ca ansamblul mijloacelor psihologice de acțiune prin care se intervine asupra bolii, în scopul obținerii unei vindecări sau ameliorări – este o cvasi-constantă care, singură sau împreună cu alte mijloace, realizează demersul terapeutic.
Se poate spune că definiția anterioară și-a modificat într-o asemenea măsură gradul de generalitate, încât, din funcțională, a devenit evident istorică, cu atât mai mult cu cât paleta problemelor pe care o definiție ideală a psihoterapiei ar trebui să le cuprindă necesită, în permanență, extindere, pentru a putea acoperi întregul ansamblu numit generic „psihoterapie”.
Psihoterapia, Consilierea Psihologică și Dezvoltarea Personală se adresează tuturor persoanelor care doresc să se dezvolte din punct de vedere psihologic, precum și celor care trec prin situații de viață cărora nu le mai pot face față la un moment dat.
Psihoterapia face parte din terapiile alternative și conduce la o mai bună integrare de Sine și în societate, la echilibrare personală. Aproape orice persoană trece prin momente dificile în viață sau, la un moment dat, simte că stilul său personal de a fi în lume nu o mai ajută într-o anumită situație.
Dezvoltarea Personală este un termen mai larg, în care intră toate programele ce urmăresc creșterea psihologică a unei persoane, îmbunătățirea stării psihice și menținerea ei (consiliere psihologică, coaching, NLP, psihoterapie).
Consilierea Psihologică se axează pe prezent și viitor, la fel ca și coachingul.
Psihoterapia, în schimb, se axează în primul rând pe trecut, având însă ca scop funcționarea eficientă în prezent și viitor. Granița dintre consiliere, psihoterapie și dezvoltare personală este fină și interconectată. De altfel, în competențele unui consilier psihologic și ale unui psihoterapeut intră și dezvoltarea personală, după cum urmează:
„Consilierea psihologică este intervenție psihologică în scopul optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale și/sau în scopul promovării sănătății, prevenirii și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament ale beneficiarilor. Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie, focalizându-se pe optimizare și dezvoltare personală, pe probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicați factori psihologici.
Psihoterapia constă în intervenția psihologică realizată în mod științific și în spirit umanist, în scopul promovării sănătății, optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale, precum și în scopul modificării factorilor psihologici implicați în tulburările psihice, psihosomatice și somatice, precum și în situații de urgență și risc.”
Indiferent de metoda adoptată – fie că este vorba despre Terapiile de Relaxare, Terapiile Comportamentale, DMP (Deep Memory Process sau Vindecarea Memoriilor Profunde), Psihoterapiile Scurte, Terapiile Experiențiale, Psihosomatica, Psihoterapii Corporale, Hipnoza Clinică etc. – toate au ca scop suprem obținerea unui echilibru în toate aspectele vieții și starea de bine a persoanei.
Psihoterapiile umaniste (gestalt-terapia, art-terapia, terapia experiențială, terapia centrată pe client – sau terapia rogersiană –, terapia adleriană, analiza tranzacțională și multe altele) privesc persoana într-un mod autentic, natural, denumind-o „client” în locul tradiționalului „pacient”. Astfel, persoana este privită ca un egal de dialog, nu ca pe o ființă bolnavă și neajutorată, care vine la terapeut să fie vindecată și să i se rezolve problemele. În ședințele de psihoterapie, persoana este ajutată să-și găsească soluții mai bune de viață, în general, să-și restructureze și să-și optimizeze propria configurație a personalității, astfel încât să-și poată rezolva problemele într-un mod matur și realist și, de multe ori, să se dezvolte personal.
Există însă multe așteptări irealiste, cum că un psihoterapeut ar da sfaturi sau soluții la problema persoanei. Psihoterapeutul nu dă sfaturi și nu rezolvă problemele clientului, nu trăiește în locul lui. Poate oferi sugestii și biblioterapie. Psihoterapiile umaniste nu tratează persoana ca având o boală, ci ca trecând printr-un impas existențial. Psihoterapeutul pune întrebări astfel încât persoana în cauză să-și dea singură răspunsurile și soluțiile necesare. Nimeni, în afară de ea însăși, nu știe mai bine ce îi este potrivit. Psihoterapeutul stimulează persoana în așa fel încât aceasta să își găsească resursele interne.
Răspunsurile nu sunt la mine, ca psihoterapeut, ci la client. Dacă știu să pun întrebările potrivite, clientul învață să și le repete, să-și ofere răspunsurile, să se cunoască, să conștientizeze de ce face anumite lucruri și de ce nu le face pe altele. Terapeutul nu este prieten, nu este părinte – mamă sau tată. Terapia presupune ajustarea așteptărilor și față de sine. Psihoterapeutul nu face decât să fie un fel de „moașă”: răspunsurile nu sunt la terapeut, ci la client; soluția nu e la terapeut, ci la client; resursele nu sunt la terapeut, ci la client. Psihoterapeutul nu oferă „soluții pe tavă”, ci ajută persoana din terapie să-și găsească singură soluțiile optime și să-și regăsească resursele. Relația psihoterapeutică este instrumentul principal pentru schimbare. O relație terapeutică bună duce la un succes în psihoterapie.
Clientul trebuie să fie responsabil pentru terapie, să fie motivat, să învețe să se autoanalizeze, să-și pună întrebări, să dea dovadă de inteligență, răbdare și perseverență față de Sine, să aibă capacitate de introspecție și analiză. El citește, se străduiește, se observă pe sine, se analizează. Dacă dorim să ne cunoaștem și să ne schimbăm, este necesar să depunem eforturi, la fel ca atunci când dorim să învățăm ceva nou. O terapie eficientă este aceea care se adresează cauzelor simptomului dumneavoastră, nu doar lipsei simptomului (depresie, anxietate etc.). Simptomul este vârful aisbergului, iar cauza este cea care îl generează.
Clientul învață să se accepte așa cum este, să se înțeleagă la nivel mental și afectiv. Învață să-și recunoască sentimentele și trăirile din prezent și să descopere legătura acestora cu trăirile din trecut, cu problemele nerezolvate din trecut. Învață să-și restructureze trecutul, să-l accepte, să trăiască în prezent și să-și reconsidere viitorul. Înțelege că simptomul pe care îl are exprimă ceva important în existența sa. Simptomul este cel care îl aduce la psihoterapie, îl atenționează și îl trezește la realitate. Simptomul îl face să conștientizeze segmentele de viață în care nu este pe deplin satisfăcut. Astfel, clientul devine responsabilizat pentru procesul psihoterapeutic, chiar prin propriul său simptom. Învață să se observe, să se autoanalizeze, să fie răbdător și perseverent cu sine.
Psihoterapia nu este întotdeauna comodă și nici „nedureroasă”, însă, la sfârșitul procesului de cunoaștere, persoana este mai integrată cu sine și cu ceilalți, mai autentică. Dacă ne rănim și punem pansament direct peste rană, fără a o dezinfecta, ea se va infecta și, la un moment dat, abcesul se va sparge. Psihoterapia seamănă cu procesul de descoperire a rănii, de curățare, dezinfectare și, în cele din urmă, de cicatrizare. Uneori, pe parcursul terapiei, sentimentele și stările vor fi bulversante, înainte de a se reașeza și restructura.
A ne cunoaște pe noi înșine poate părea dificil, dar merită efortul. A ne gândi de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă în viață, unde am greșit, unde putem schimba ceva la noi – pe termen lung ne ajută, chiar dacă nu reușim întotdeauna să ne transformăm în numai o săptămână. Pentru a ne schimba, trebuie în primul rând să conștientizăm că avem nevoie de schimbare, apoi să ne întrebăm de ce oare nu vrem să ne schimbăm și, în cele din urmă, să începem să învățăm să o facem.
Ca și sănătatea, boala este rezultatul inter-relației biopsihosociale, privită ca o ecuație ale cărei valori se modifică în timp. Psihoterapia poate determina schimbări nu numai în bolile în care factorul psihogen este major și identificabil, ci în toate bolile pentru care un fond de normalitate psihică acționează ca factor sanogenetic.
Alegerea unei metode sau a alteia de terapie se înscrie într-un tablou complex, în care se întretaie patologia și personalitatea pacientului etc.
Adevăratul secret al sănătății înseamnă să înveți să te vindeci, inclusiv prin gândurile și emoțiile pe care le cultivi în „grădina” sufletului tău!„