După cum am menționat, remodelarea corporală include un set de tehnici și proceduri ce vor fi recomandate de un specialist, în urma unei diagnostice și evaluări riguroase, pentru a beneficia de o intervenție personalizată, concentrată pe problemele identificate.
Masajul anticelulitic este una dintre cele mai bune metode de a scăpa de țesutul adipos. Acest masaj se efectuează local, în zonele afectate de depuneri. Depunerile de grăsime sunt rezultatul unei funcționări proaste a ficatului și a rinichilor, a unei alimentații necorespunzătoare, a lipsei de mișcare, a constipației și a unei circulații sanguine deficitară. De asemenea, dereglările hormonale provoacă depunerea de grăsime, în special pe fese, în interiorul și exteriorul coapselor, pe solduri, pe spate și abdomen.
Celulita are patru stadii de dezvoltare:
Celulita uzuală: Nu este observabilă cu ochiul liber în timpul șederii sau al mersului. Suprafața pielii pare netedă, însă, la consult, când pielea de pe coapse este strânsă în pliuri, devine neuniformă, cu aspect de „coajă de portocală”.
Celulita medie: Este deja observabilă atât în stare de mișcare, cât și în stare de relaxare a mușchilor, preponderent în zona pulpelor. Aspectul neuniform al pielii este evident, chiar și fără a strânge pielea. Adipocitele (celulele grase) se măresc în volum, tonusul pielii scade și apare retenția de apă. În acest stadiu, prin aplicarea masajului, se pot observa îmbunătățiri semnificative, până la dispariția stratului de celulită.
Celulita profundă: Este o formă gravă de celulită care, pe lângă aspectul inestetic al pielii, are și consecințe asupra sănătății. În acest stadiu, circulația la nivelul pielii este deja defectuoasă, existând o multitudine de noduli subcutanați, umflături și gropițe inestetice.
Celulita gravă: Produce dereglări serioase ale circulației sanguine și desfigurare corporală, iar pielea devine dureroasă la atingere.
Masajul anticelulitic este soluția eficientă pentru a scăpa de celulită, iar atunci când este combinat cu masajul terapeutic, drenajul limfatic și alte tehnici, rezultatele sunt spectaculoase. Pentru ca rezultatele cosmetice să fie considerabile, este esențial să se adopte un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate, consum adecvat de apă și gestionarea stresului.
Drenajul limfatic, la rândul său, reprezintă un masaj cosmetic de înfrumusețare, cu efecte terapeutice remarcabile. Drenajul limfatic se asociază cu rezultate deosebite atunci când este combinat cu masajul anticelulitic pentru îndepărtarea surplusului de grăsime și remodelarea corporală, și face parte din terapia prin masaj, în masajul terapeutic.
Danykomio Clinique Therapy, concept multidisciplinar dezvoltat de psihologul Daniel C. Muntean, este locul unde tehnicile de tratament folosite în acest scop vă vor ajuta să profitați din plin de șansa de a fi sănătoși.